Top 10 beneficii oferite de pantofii barefoot

Top 10 beneficii oferite de pantofii barefoot

Tendința recentă a oamenilor de a renunța la încălțămintea tradițională restrictivă, pentru a da o șansă minimalismului oferă multe beneficii pentru sănătate. Indiferent dacă ai în plan să practici un sport cu regularitate sau dacă ești doar în căutarea unor pantofi confortabili de zi cu zi, îți propunem să încerci o pereche de pantofi barefoot.

Există multe stiluri de pantofi barefoot disponibile pe piață, unele fiind concepute pentru purtarea zilnică, iar altele pentru alergarea pe distanțe lungi sau trekking.  Conceptul de pantofi barefoot care imită mersul desculț oferă beneficii importante precum un mers sănătos, o poziție corectă a corpului, o circulație mai bună a sângelui în zona periferică și propriopercepție îmbunătățită, conștientizarea poziției și mișcării corpului. 

În plus, un alt element în favoarea pantofilor barefoot este conceptul cunoscut sub denumirea de zero drop, care se referă la talpa complet plată, fără diferență de înălțime între călcâi și degete. Acest design este gândit special pentru a susține sănătatea picioarelor, permițând o mai bună mobilitate a gleznelor și o postură adecvată a corpului.

 

Beneficiile oferite de pantofii barefoot

 

Pantofii barefoot nu sunt doar o nouă tendință de modă, ei oferă protecție, confort, tracțiune, respirabilitate și sprijin, cresc forța și echilibrul piciorului. Dacă ai aflat despre acești pantofi barefoot, dar nu ai aflat în totalitate despre beneficiile și modul în care acești pantofii îți pot ajuta întregul corp să se simtă mai bine și mai aliniat, iată 10 dintre cele mai cunoscute beneficii:

1. Mers natural

 

Pantofii convenționali, chiar și pantofii sport, pot avea tălpi groase, platforme sau tocuri. Având călcâiul ridicat pe o perioadă mare de timp se scurtează mușchiul gambei, se modifică centrul de greutate, iar șoldurile ajung să se încline în față. Acest lucru determină o curbură exagerată a coloanei inferioare cunoscută medical de lordoza lombară.

 

Conceptul barefoot este gândit special pentru sănătatea picioarelor, deoarece permite o mai bună mobilitate a gleznelor și o postură adecvată. Pantofii barefoot se bazează pe un design special, zero drop, care aduce degetele de la picioare și călcâiul la același nivel, permițând purtătorului să aibă propriocepție sau conștientizare corporală îmbunătățită. 

 

În plus, purtarea acestor pantofi barefoot încurajează o postură mai bună și poate îmbunătăți sănătatea picioarelor, ajutând la întărirea mușchilor picioarelor și gleznelor.

2. Mai puțin stres asupra articulațiilor

 

Cu pantofi barefoot este mai puțin probabil să lovești călcâiul atunci când alergi și mai probabil să aterizezi pe mijlocul sau pe partea din față a piciorului. Acest lucru înseamnă un impact mai mic asupra articulațiilor. Pentru persoanele care petrec mult timp pe suprafețe dure, cum ar fi betonul, tranziția la pantofi barefoot poate necesita o perioadă de adaptare. Cu timpul, mușchii picioarelor devin mai puternici, iar corpul învață să gestioneze mai bine impactul, reducând disconfortul. Este important să începi treptat, cu sesiuni mai scurte, și să permiți picioarelor să se obișnuiască cu noul stil de mers.

3. Prevenirea durerilor

 

Există dovezi care arată că pantofii barefoot, sunt benefici atât pentru sănătatea picioarelor, cât și pentru postura corpului, ajutând la prevenirea durerilor. 

 

Se știe că mersul desculț are un efect pozitiv asupra mușchilor piciorului, susținerii arcului, posturii, echilibrului. Pasul de la călcâi la degete provoacă alergătorilor dureri care le pot afecta negativ genunchii și articulațiile. Purtarea pantofilor barefoot te vor ajuta să înveți cum să pășești corect sau să calci mai întâi pe mijlocul sau pe partea din față a piciorului. 

 

La pantofii cu toc ridicat, gleznele sunt într-o poziție flexată plantar (degetele de la picioare îndreptate în jos) și gambele sunt scurtate. Acest lucru afectează negativ genunchii, șoldurile și pelvisul și poate duce la dezechilibre musculare, nealinieri și dureri de spate. Purtarea pantofilor barefoot cu talpă zero drop permite mușchilor călcâiului lui Ahile și gambei să se alungească și oferă corpului poziția corectă.

4. Întărirea mușchii picioarelor

 

Flexibilitatea pantofilor barefoot oferă multiple beneficii pentru sănătatea picioarelor. În schimb, încălțămintea convențională, prin designul său restrictiv, limitează mișcarea naturală a picioarelor și slăbește treptat musculatura. Această slăbire face ca mersul sau alergarea fără suportul pantofilor convenționali să devină tot mai dificilă. Practic, încălțămintea convențională „rezolvă” o problemă pe care tot ea o creează.

Pantofii barefoot permit picioarelor să funcționeze așa cum au fost concepute – fără a le forța să se miște într-un mod nenatural. Aceștia îmbrățișează forma naturală a piciorului, asigurând o aliniere corectă și sprijinind dezvoltarea forței musculare. Mușchii puternici contribuie la o absorbție mai eficientă a impactului, iar tendoanele își mențin poziția naturală datorită lipsei unui toc ridicat, prezent în majoritatea pantofilor convenționali.

Concluzia este simplă: folosirea întregii game de mobilitate a picioarelor, cu pantofi barefoot ușori și flexibili, te ajută să-ți menții picioarele sănătoase, puternice și pregătite pentru orice activitate.

pantofi barefoot beneficii

 

5. Dezvoltarea forței degetelor de la picioare

 

Una dintre caracteristicile de bază ale pantofilor barefoot este zona interioară spațioasă și mult mai largă decât cea a pantofilor convenționali care permite degetelor de la picioare mișcarea naturală în timpul mersului. Pantofii obișnuiți sunt mult mai înguști și comprimă degetele de la picioare, iar picioarele vor lua forma pantofilor în care se află. 

 

Oasele și articulațiile complicate ale piciorului sunt esențiale atât pentru echilibru, cât și pentru postura părții inferioare a corpului. Mai multă rezistență a degetelor de la picioare va însemna o mișcare biomecanică mai bună și un control mai bun al piciorului în general. 

6. Reducerea riscului de leziuni la gleznă și genunchi

 

Cu pantofii barefoot, gleznele devin mai puternice, fapt benefic pentru controlul și stabilitatea poziției corporale. De aceea, multe leziuni la șolduri și la genunchi, care rezultă din presiunea de la nivelul picioarelor, vor putea fi evitate. Astfel, întărirea mușchilor picioarelor încurajează o postură mai bună și reduce riscul de îmbolnăvire în viitor.

 

În plus, alergarea în pantofi barefoot poate reduce riscul de a face fasciită plantară, care este frecventă la alergători și la alți sportivi de anduranță. Deoarece pantofii barefoot ajută la îmbunătățirea cadenței de alergare și a cinematicii, există un risc scăzut de a dezvolta fasciita plantară. Acesta este un beneficiu atât pentru alergătorii ocazionali, dar mai ales pentru alergătorii împătimiți.

7. Îmbunătățirea propriocepției

 

Propriocepția este bucla de feedback senzorial pe care o primești de la sistemul tău nervos care îi spune creierului tău despre poziționarea corpului tău în spațiu și despre orice forțe care acționează pe, în apropiere sau în jurul corpului tău. Tălpile picioarelor au nervi proprioceptivi care trimit informații despre locul în care se află corpul tău în spațiu către diferite zone ale creierului implicate în coordonarea mișcării, controlul echilibrului, percepția spațială și multe altele.

 

O modalitate dovedită pentru a optimiza această conexiune picior-creier este purtarea de pantofi barefoot. Piciorul tău va primi mai multe informații senzoriale în timp ce porți pantofi care imită mersul desculț, ceea ce înseamnă o comunicare mai bună cu creierul, astfel încât să poți merge și alerga în modul natural în care corpul a fost creat.
 

pantofi barefoot beneficii

8. Risc redus de monturi și deformări ale degetelor

 

Datorită zonei interioare spațioase și mai largi, în pantofi barefoot nu există riscul ca degetele de la picioare să fie strivite sau presate. degetele vor sta în poziția corectă și pot fi întinse pentru o stabilitate sporită și vei evita astfel problemele de sănătate, cum ar fi monturi și deformări ale degetelor.

9. Rapiditate și confort în alergare 

 

Pantofii barefoot sunt ușori, ceea ce înseamnă că mulți oameni nu simt că au ceva în picioare în timp ce merg sau aleargă. Acest lucru te-ar putea face să simți că poți să îți faci toate activitățile preferate puțin mai repede.  Pantofii barefoot ușori sunt grozavi pentru sportivii care doresc să se miște rapid și sunt, de asemenea, extrem de confortabili pentru utilizarea de zi cu zi.

10. Versatilitate

 

Gama actuală de pantofi barefoot este extrem de variată și include o multitudine de forme, materiale și mărci, de la pantofi casual, sport la cei de ocazie. Datorită gamei largi de produse în continuă dezvoltare, poți alege pantofi barefoot pentru orice activitate și eveniment în timp ce arăți la modă. 

Designul acestor încălțări evoluează permanent, iar diversificarea modelelor de pantofi barefoot crește numărul celor care au început să poarte acest tip de încălțăminte în diferite contexte. În plus, producătorii au creat încălțăminte de drumeție și încălțăminte de muncă barefoot cu vârf întărit cu metal, pentru șantiere și medii cu risc, unde este nevoie de confort și protecție în același timp.

 

Alegerea de a purta pantofi barefoot este o decizie personală și o opțiune excelentă dacă îți dorești să faci o schimbare sănătoasă a stilului de viață. Dacă ești convins de beneficiile oferite de pantofii barefoot, tot ce trebuie să faci este să te asiguri că ai stabilit dimensiunea și stilul corect pentru forma piciorului tău și să te adaptezi treptat pentru a preveni orice disconfort.

FootShape Studio susține un stil de viață sănătos și prioritizează dezvoltarea sănătoasă a picioarelor, astfel vine în sprijinul clienților cu pantofi barefoot pentru adulți și copii într-o gamă variată de modele.
Postarea anterioara

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!